Bucegi12, blocul premium care se construiește în centrul orașului, se apropie de finalizarea lucrărilor la structura de rezistență. În acest moment se lucrează la structura etajului 9, iar lucrările de compartimentări interioare au ajuns la etajul 5. Este timpul să vă prezentăm o nouă premieră pe care această construcție cu apartamente și birouri de lux o va inaugura pentru Ploiești.
Apartamente de vânzare în Ploiești – sigure și confortabile
Apartamentele scoase la vânzare în Ploiești de dezvoltatorul Verytas în imobilul Bucegi 12 din centrul orașului, sunt remarcabile în primul rând prin calitatea materialelor folosite la construcția clădirii. De asemenea, nu sunt deloc de neglijat dotările comune cum ar fi cele trei lifturi, recepția clădirii sau adăpostul antiatomic cu spațiu suficient pentru toți viitorii proprietari.
Spre deosebire de blocurile ”standard”, viitorii proprietari din Bucegi12 vor intra în bloc printr-o recepție absolut spectaculoasă.
Cu finisaje de înaltă calitate, spațiul se va ridica la nivelul recepției unui hotel de 5 stele și va beneficia de un spațiu de așteptare pentru vizitatori.
Prin intermediul personalului care va fi selectat de viitoarea asociație de proprietari, recepția blocului le va oferi locatarilor servicii precum primirea oaspeților, recepționarea/predarea coletelor, recepționarea/predarea corespondenței etc.
Practic, cu excepția locatarilor, fiecare persoană care va pătrunde în incinta imobilului va fi întâmpinată de un personal specializat și condusă într-un lobby până când gazda va fi informată de prezența oaspetelui respectiv. Astfel, accesul persoanelor străine în imobil va fi permis doar cu aprobarea proprietarilor de apartamente.
Viitorii locatari vor scăpa și de grija curierilor, aceștia urmând să plaseze comenzile într-un spațiu special amenajat și securizat de la intrarea în bloc.
”Am vrut să creăm la intrarea în bloc un spațiu special, cu o recepție caldă și primitoare. Atât siguranța, cât și confortul locatarilor sunt prioritare pentru noi” explică Aurel Amuza, proprietarul și constructorul acestui proiect imobiliar unic în Ploiești.
”Nu uitați că și familia mea este unul dintre viitorii proprietari, motiv pentru care am gândit această clădire pornind de la așteptările pe care le avem noi de la viitoarea noastră locuință”, adaugă acesta.
Recepția nu este singura premieră pe care Bucegi12 o introduce pe piața imobiliară din Ploiești. Blocul va fi dotat cu pompe de căldură acționate parțial de panourile fotovoltaice și va avea fațadă ventilată, asemenea marilor proiecte imobiliare din Capitală și din marile orașe europene.
În plus, viitorii locatari vor beneficia de o mulțime de facilități, precum: parcare subterană, ascensor special pentru transportul obiectelor voluminoase (mobilier, electrocasnice etc), sistem inteligent de colectare a gunoiului (casete proprii pe fiecare etaj), stații de încărcare a mașinilor electrice și multe altele.
Nu este de neglijat faptul că Bucegi 12 este proiectat să reziste la cutremure de peste 9,2 grade și este dotat cu adăpost pentru situații de urgență, accesul în parcare fiind controlat și monitorizat video.
De remarcat că prețurile de vânzare a unităților locative sunt pe deplin justificate de finisajele superioare, de ceramica porțelanată de import, din Spania și Italia sau de instalațiile sanitare premium – marca Grohe, Roca sau Ideal Standard.
De asemenea, toate apartamentele sunt dotate cu uși Filomuro, electrice Gewiss, tavane Barrisol, iar pentru confortul locatarilor se va folosi tâmplărie PVC Salamander Blue Evolution 92, cea mai nouă și mai bună din gama acestui producător.
Cei interesați de o investiție imobiliară premium sunt așteptați în continuare la Biroul de vânzări de pe strada Bucegi nr. 12, aflat în imediata vecinătate a șantierului.
Persoanele interesate pot afla informații suplimentare despre vânzarea apartamentelor din Ploiești la telefon/watsapp: 0754 770 777 sau 0723 226 060. De asemenea, au la dispoziție atât adresa de e-mail contact@bucegi12.ro, cât și mesenger-ul paginii de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/Bucegi12CentralResidence.