fbpx

Bucegi 12 Central Residence

subsol bloc bucegi 12

Imagini impresionante cu structura subterană a blocului de apartamente și birouri Bucegi12, din centrul Ploieștiului

Vă prezentăm imagini spectaculoase surprinse în parcarea subterană și buncărul imobilului de apartamente și birouri Bucegi12, o construcție care, cu siguranță, va deveni un etalon pentru arhitectura viitorului Ploiești. De remarcat că în elementele de construcție subterane au fost folosite până în prezent peste 3.000 de metri cubi de beton și 401 tone de oțel, iar structura este ranforsată cu stâlpi a căror grosime depășește 40 de centrimetri.

Apartamente de vânzare în Ploiești – sigure și confortabile

Apartamentele scoase la vânzare în Ploiești de dezvoltatorul Verytas în imobilul Bucegi 12 din centrul orașului, sunt remarcabile în primul rând prin calitatea materialelor folosite la construcția clădirii. De asemenea, nu sunt deloc de neglijat dotările comune cum ar fi cele trei lifturi, recepția clădirii sau adăpostul antiatomic cu spațiu suficient pentru toți viitorii proprietari.

Lângă Palatul de Justiție și Inspectoratul de Stat în Construcții, pe strada Bucegi, la numărul 12, se construiește într-un ritm accelerat un bloc de apartamente și birouri premium, a cărui arhitectură este impresionantă. În prezent se lucrează la structura de rezistență de la nivelul al șaselea din cele zece ale imobilului care a fost proiectat să reziste la un seism de peste 9 grade pe scara Richter.

Am obținut obținut permisiunea proprietarului și totodată constructorului proiectului imobiliar Bucegi12, compania Verytas Construct, pentru a filma ”partea nevăzută” până acum de public a blocului. Este vorba de parcarea subterană pe două niveluri și de buncărul care va avea o capacitate de aproximativ 200 de persoane.

Cele două componente importante ale blocului, parcarea subterană și adăpostul de protecție civilă, au fost amenajate în timpul lucrărilor de realizare a fundației în care s-au folosit cantități impresionante de fier și beton. Este vorba despre 3.070 metri cubi de beton și 401 tone de oțel.

Zidurile și stâlpii din subteran, a căror grosime depășește 40 de centimetri, sunt impresionante și reprezintă doar o parte din structura de rezistență a blocului de apartamente și birouri Bucegi12. Acestea delimitează cele 125 de locuri de parcare cu dimensiuni generoase, proiectate pentru autoturisme cu dimensiuni din categoria SUV-urilor, dar și adăpostul de protecție civilă.

Parcarea subterană va avea un sistem modern de ventilare pentru absorbția noxelor, echipamente de ultimă generație pentru stingerea incendiilor, stații de încărcare a mașinilor electrice, iluminat de tip LED, care va funcționa în baza senzorilor de prezență. Pentru confortul și siguranța viitorilor locatari, accesul în parcare se va face printr-un sistem automat de bariere, iar din parcare în apartamente în mod direct, prin intermediul lifturilor interioare.

În ceea ce privește adăpostul ALA de protecție civilă, acesta a fost proiectat să reziste inclusiv în cazul unor incidente nucleare. Potrivit reprezentanților firmei Verytas, acesta va fi unul dintre cele mai mari și sigure adăposturi de protecție civilă din Ploiești.
El a fost prevăzut și construit la nivelul -2, și are avea o suprafață de peste 300 de metri pătrați. În caz de necesitate, aici se vor putea adăposti în condiții de siguranță un număr de până la 200 de persoane.

Adăpostul va fi dotat cu uși metalice special construite, care asigură etanșeitatea intrărilor și ieșirilor de salvare. Acestea se vor monta în pereții de beton armat și sunt testate să reziste la presiune – sarcină directă 21.600 daN (22000 kg forță) și sarcină indirectă 5040 daN (5100 kg forță ). Pereții adăpostului au grosime de aproximativ jumătate de metru.

Buncărul va fi dotat cu o instalaţie complexă de filtro-ventilaţie de ultimă generație, cu multiple filtre ce vor fi furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În cazul nedorit în care va fi folosit, adăpostul va avea șase grupuri sanitare de tip uscat, speciale pentru buncăre, precum și ieșiri laterale tip ”gură de lup” în caz de urgență. (P)

Persoanele interesate pot afla informații suplimentare despre vânzarea apartamentelor din Ploiești la telefon/watsapp: 0754 770 777 sau 0723 226 060. De asemenea, au la dispoziție atât adresa de e-mail contact@bucegi12.ro, mesenger-ul paginii de Facebook a proiectului.

Vă prezentăm câteva imagini spectaculoase cu parcarea subterană și adăpostul de protecție civilă din subsolul blocului Bucegi 12:

Contactează-ne

Solicită o ofertă