Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în centrul Ploieștiului

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de lux din centrul orașului. Imobilul, vecin cu Palatului de Justiție și Inspectoratului de Stat în Construcții, creează un nou standard în domeniu, prin materialele, dotările și tehnologiile implementate în construirea lui. Panouri solare cuplate la pompe de căldură, fațadă parțial ventilată sau rezistență la cutremur de până la 9,2 Grade Richter, sunt doar câteva dintre acestea. Condiția esențială pentru ridicarea unei astfel de structuri o reprezintă experiența constructorului. Se ridică, pe bună dreptate, întrebarea: cine este compania Verytas Plus Construct, constructorul și proprietarul proiectului Bucegi12?

Societatea Verytas a fost fondată în anul 2008 de către Aurelian Amuza, după o experiență de aproape 10 ani în construcții acumulată în Spania. Acesta a pornit la drum alături de un grup de meseriași din zona Slon, care au rămas și astăzi ”nucleul de bază” al firmei.

Prima lucrare importantă a companiei a fost la combinatul Arpechim Pitești și a constat în construirea unei stații de uscare a gazului.

”Antreprenorul general era o firmă străină, care ne-a acordat tot sprijinul pentru realizarea investiției. A fost o lucrare complexă din toate punctele de vedere, dar pot să spun că am trecut cu brio testul. Atunci mi-am dat seama că am alături de mine oameni serioși, muncitori, din al căror vocabular lipsesc mesaje precum nu se poate, nu facem față, e și mâine o zi” povestește Aurelian Amuza, directorul general al societății Verytas.

Din 2008 până în prezent, Verytas a construit peste aproape 200.000 de metri pătrați de locuințe, însumând un număr de 182 de unități locative: case, vile, ansambluri rezidențiale și blocuri.

Cu 90 de angajați și alți 40 de colaboratori, Verytas se numără printre firmele de construcții care se încumetă să realizeze proiecte rezidențiale de mari dimensiuni într-un timp record.

Cea mai impresionantă lucrare realizată în ultimul timp o reprezintă două blocuri de locuințe cu zece etaje, construite în cartierul Ghencea.

Tradusă în cifre, lucrarea este impresionantă: 35.000 de mp de construcții în imobile cu 350 de apartamente. Mai mult, primul bloc, cu 100 de apartamente, a fost ridicat în mai puțin de șapte luni!

”Odată ajuns la acest nivel, responsabilitatea față de clienți și angajați este enormă. Însă, dincolo de presiunea pe care, recunosc, o resimt uneori, satisfacțiile sunt imense” ne-a declarat managerul Aurelian Amuza.

Printre proiectele imobiliare realizate se numără în Ploiești și în zona metropolitană a acestuia se numără construcții în cartierele Rezidențial Vest și Genial Residence din Ploiești, complexul la Cireși din Păulești, Ansamblul Rezidențial Magnolia Village, complexul TB 9 Premium Residence.

”Blocul Bucegi 12 este proiectat să reziste la un seism de 9,2 grade și are o structură de rezistență unică prin complexitatea ei.

Dacă mai adăugăm fațada ventilată și instalațiile de ultimă generație, precum panourile solare și pompele de căldură, Bucegi 12 va fi o construcție etalon nu doar pentru centrul Ploieștiului. Sunt sigur că va deveni rapid un reper pentru tendințele de construire ale clădirilor viitorului din zona noastră de țară”,  spune Aurelian Amuza.

Lucrările la Bucegi 12, care au început în luna iulie, sunt programate să dureze 24 de luni, însă ambiția constructorului este ca șantierul să fie terminat mai devreme de acest termen. În acest moment, este aproape de finalizare prima parte a celor două etaje de parcări subterane ale clădirii.

Persoanele interesate pot afla informații suplimentare la telefon/watsapp: 0754 770 777 sau 0723 226 060. De asemenea, au la dispoziție atât adresa de e-mail contact@bucegi12.ro, cât și mesenger-ul paginii de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/Bucegi12CentralResidence.

VIDEO Verutas a construit într-un timp record două blocuri de locuințe cu zece etaje, în cartierul Ghencea din București

Poziționare excelentă

Primul ansamblu rezidențial construit lângă Palatul de Justiție din Ploiești


Sugestii de amenajare

Imaginile cu amenajările interioare sunt gândite special pentru apartamentele noastre.

Informații despre proiect

Specificații tehnice apartamente

Specificații tehnice parcări

Solicită ofertă