APARIȚIE MEDIA OBSERVATORULPH.RO: Povestea lui Aurel Amuza, unul dintre oamenii care redesenează centrul Ploieștiului [INTERVIU]

Anul acesta a fost anul în care am căutat case. Apartamente. M-am documentat, mi-am pus întrebări, am pus în balanță, am încercat să înțeleg cum arată succesul imobiliar și de unde pornește. Am încercat să înțeleg raportul calitate preț al apartamentelor pe care le-am vizionat. Am încercat de asemenea să înțeleg cum de se apucă toată lumea să construiască case. Oare e atât de simplu? Așa că, din aproape în aproape, am ajuns la un om cu ștate vechi în construcții. Aurelian Amuza este unul dintre cei mai respectați constructori din Prahova.

Apartamente de vânzare în Ploiești

Verytas Plus Construct, dezvoltatorul imobiliar al blocului Bucegi 12 Central Residence, pune la dispoziția viitorilor proprietari 98 de apartamente de vânzare în Ploiești prin construcția de pe Strada Bucegi, nr. 12. Cei care aleg să locuiască aici au la dispoziție mai multe variante, de la studio la apartamente cu 2 sau trei camere. Diferența față de celelalte blocuri de vânzare din Ploiești o face luxul, siguranța, rezistența la cutremur și eficiența energetică precum și multe alte facilități premium.

Aurelian Amuza este omul din spatele companiei Verytas, una dintre cele mai importante firme de construcții din Prahova. Într-o perioadă sensibilă pentru piața imobiliară, acesta a avut curajul de a deveni investitor și constructor pentru Bucegi 12, primul bloc de lux din Ploiești. Lucrările la acest imobil, care va deveni un reper pentru noua arhitectură a Ploieștiului, au început în luna iulie.

Verytas în cifre. 90 de angajați. 40 de colaboratori permanenți.

Domnule Amuza, cum ați ajuns să activați în acest domeniu?

Aș putea spune că încă din adolescență am luat contact cu această meserie. Tatăl meu era constructor de meserie, așa că am luat contactul cu șantierele de când aveam 17-18 ani. De la el am ”furat” meserie, cum se spune. Apoi, în anul 1998, când aveam 21 de ani, am plecat la muncă în Spania, evident tot în construcții.

Nu erați oare prea tânăr? Cum vedeți acum acea perioadă?

La început a fost dificil, mai ales că nu cunoșteam limba, dar lucram pe diverse șantiere cu un grup de români, așa că m-am descurcat. Apropo de limba spaniolă,  îmi este drag să aduc în discuție acest aspect al vieții mele, întrucât a fost un moment în care muzicalitatea limbii spaniole mi-a schimbat total viața, dacă îmi permiteți, aș putea să spun că, am ajuns patron din “greșeală”.

Persoanele interesate pot afla informații suplimentare despre vânzarea apartamentelor din Ploiești la telefon/watsapp: 0754 770 777 sau 0723 226 060. De asemenea, au la dispoziție atât adresa de e-mail contact@bucegi12.ro, cât și mesenger-ul paginii de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/Bucegi12CentralResidence.

Articolul a fost publicat în data de 03.01.2023 pe observatorulph.ro

Poziționare excelentă

Primul ansamblu rezidențial construit lângă Palatul de Justiție din Ploiești


Sugestii de amenajare

Imaginile cu amenajările interioare sunt gândite special pentru apartamentele noastre.

Informații despre proiect

Specificații tehnice apartamente

Specificații tehnice parcări

Solicită ofertă